Iubesc liniştea - deşi sunt o vorbareaţă sau mai bine zis contrar faptului că-s o vorbareaţă.
Liniştea, tăcerea, la fel ca şi cuvintele spuse la vremea lor, au importanţă majoră în echilibrul psihic şi fizic al fiecăruia.
Da, am zis bine fizic!Atunci când liniştea mă domină şi odihna e mai benefică şi completă. Dispare agitatia asta ce m-a cuprins in ultimele luni si pe care n-o pot intelege...şi odihnită fiind efectiv radiez şi văd lucrurile în alte nuanţe, pozitive.
Cu căstile pe urechi, ascultând-o pe Zaz, cu melodiile ei tonice sau liniştite, în care remarc rârâitul ce îmi aminteşte de oameni dragi, c-o ceaşcă de cafea cu lapte şi-o pătură moale-n spate (e frig băi! :)) ) realizez cât de dor îmi e să scriu.
Am un amalgam de idei în minte, în fiecare seară inainte de a adormi însir texte-n minte de parcă-s cel mai mare prozator, dar dimineaţa, când mă aşez cu fila alba-n faţă mi-e aşa de greu să le ordonez, să concep un text liniar cu vreun înteles.
Dar de fapt...de ce trebuie sa mă-nteleagă cineva când nici măcar eu nu-s în stare..?:)
Mi s-au întamplat multe-n ultima vreme, bune, rele, radicale sau formale.Eu nu mă lupt cu morile de vânt, le alimentez. Râd când sufletul mi-e trist şi plâng când ar trebui să fiu fericită.
Am inchis usi dar am deschis porţi, am incheiat capitole dar am început romane. Habar n-am dacă am procedat sau nu corect, sunt balsam altora când îmi cer sfaturi şi varză (simplă, fară carne) când e vorba de mine...
Văd atât de puţin în mine când alţii văd mult şi mă cred invincibilă tocmai cand sunt vulnerabilă...
Gresesc faţă de oameni dragi, care au fiinţa lor încrustată-n inima mea şi menajez pe cei ce nu merită...doar pentru că nu vreau să fiu rea, deşi mă dadeam io mare nu demult că mă fac jigodie, că alea nu suferă :).
.....
Mi-e aşa de dor de unii oameni de simt că mi se rupe o parte din suflet, mi-e dor de vorbele, de glumele si poveştile cu ei....Îi simt aşa de departe când mi i-aş dori aproape şi cred că nici măcar nu au idee cât de mult înseamnă ei pentru mine...:)

Atâtea lucruri trec pe lângă mine, că nu le mai știu șirul și noima.





Cred ca ne-ar fi mult mai bine, tuturor, daca am renunta la ideile preconcepute, la despicarea firului in patru.
Devenim ridicoli cand ne dam cu parerea despre cei din jurul nostru fara a avea un minimum de detalii.
Daca doi oameni, femeie si barbat, discuta, asta nu inseamna ca flirteaza.
Daca un barbat se apropie de o femeie asta NU INSEAMNA NEAPARAT ca are ganduri ascunse, neortodoxe. Daca ea raspunde prietenos asta nu-i da statut de "disponibila"!
Nu e lege ca oamenii casatoriti nu au voie sa mai aiba prieteni/prietene , si ei simt nevoia sa fie ascultati, indrumati.
Nu exista niciun cuplu in care viata sa fie roz.Nu e crima daca accepti un gand bun, un sfat al celui venit din afara, care vede mult mai limpede o problema decat tine, cel direct implicat.
Cand vom scapa de ideile preconcepute vom reusi sa stabilim relatii normale, fara teama de a fi interpretati gresit, cu lucruri spuse pe nume si cu seninateatea acceptarii prieteniilor in viata noastra.