V-am mai spus, asa-i? Preaslavirea personala e la mare moda. Poze cu "cat sunt io de frumoasa/frumos" (nici vorba de vreo amintire in grup) , cu cat sunt io de desteapta/destept (nici gand de vreo relatare comuna), flutura pe tot internetul, mai abitir pe retetele de socializare.
Dar nah...fiecare cu treaba lui, simteam si eu nevoia sa zic c-am remarcat :))

Si-am mai remarcat o ipocrizie crunta, de cel mai inalt nivel, la multi dintre semenii mei. Aia nu, nu pot s-o iert, sau hai ca zic rau, nu s-o iert dar n-o pot accepta :). Zi-mi frate-n fata - esti tuta!, nu imi inchina ode si prin spate ma judeci si ma desfaci in mii de fire :)

Toata viata invatam si gresim, si iar invatam si iar gresim, pana cand ne cam saturam de cercul asta vicios si-alegem sa iesim prin indreptare, hotarare, fermitate, ori prin resemnare si comoditate.
Am ales prima serie. Stiu, poate sufar o vreme, da-mi trece, insa era cazul sa linistesc apele si sa astampar valurile, era cazul sa nu mai pierd vremea intr-un mod neplacut, sa nu mai accept critici nefondate, sa nu mai dau explicatii si sa nu ma mai justific pentru tot ce judecam cu subiectivism. E dreptul meu, la fel cu-al tuturor, sa-mi utilizez doza de subiectivism atunci cand consider ca trebuie.

Asa ca am plecat. Am plecat din locuri in care am obosit sa iubesc pentru doi, din locuri in care trebuia sa fiu acolo doar cand ceilalti aveau o portita de respiro, nu si cand o aveam eu, din locuri in care nu mai regaseam nimic care sa ma defineasca.Am plecat din locuri in care eram lingusita doar cand reprezentam un interes, din locuri in care eram aratata cu degetul de pseudo-pefectii care se credeau etaloane de conduita morala.

Plec din locuri in care am obosit sa astept, plec pe drumul meu...






Luni dimineata, ploaie, 6:40.
-Este timpul sa va treziti! spune politicos tante din telefon, pe care m-am gandit deseori s-o scot de-acolo cu tot cu politetea ei, dar parca totusi mi-e simpatica :D
Ciufulita, somnoroasa desi primele ore ale diminetii nu mi-au dat de prea multe ori batai de cap, traseu baie-bucatarie-dormitor , trezesc frumos copiii cu-n "buna dimineata iubita!" si-un "buna dimineata Danut!".

Lapte si oua fierte moi, cafea, husa apretata indreptata cu-n puternic abur fierbinte, trenig, adidasi, uniforme, ghetute, geci, caciuli, ghiozdane,poezii repetate, bani pentru revista cu macheta.


Sorb din cafeaua amara, e buna tare, si-ncerc sa ma mobilizez, dar parca noaptea asta a trecut mult prea repede.Iau pe puncte sarcinile de azi, le duc pe primele la bun sfarsit,imi fac in minte un calcul cu timpul, sa vad cand pot ajunge intr-un loc unde neaparat trebuie s-ajung in dimineata asta, mai sorb o gura de cafea si ma gandesc ca totusi....jumate de ora de somn n-ar mai strica nimanui :D





În ochii mei acuma nimic nu are preţ
Ca taina ce ascunde a tale frumuseţi;
Căci pentru care altă minune decât tine
Mi-aş risipi o viaţă de cugetări senine
Pe basme şi nimicuri, cuvinte cumpănind,
Cu pieritorul sunet al lor să te cuprind,
În lanţuri de imagini duiosul vis să-l ferec,
Să-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n întunerec.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Şi azi când a mea minte, a farmecului roabă,
Din orişice durere îţi face o podoabă,
Şi când răsai nainte-mi ca marmura de clară,
Când ochiul tău cel mândru străluce în afară,
Întunecând privirea-mi, de nu pot să văd încă
Ce-adânc trecut de gânduri e-n noaptea lui adâncă,
Azi când a mea iubire e-atâta de curată
Ca farmecul de care tu eşti împresurată,
Ca setea cea eternă ce-o au dupăolaltă
Lumina de-ntunerec şi marmura de daltă,
Când dorul meu e-atâta de-adânc şi-atât de sfânt
Cum nu mai e nimica în cer şi pe pământ,
Când e o-namorare de tot ce e al tău,
De-un zâmbet, de-un cutremur, de bine şi de rău,
Când eşti enigma însăşi a vieţii mele-ntregi...
Azi văd din a ta vorbă că nu mă înţelegi!

M.Eminescu





Rad deseori cu pofta,zambesc uneori amar.De multi ani una dintre vorbele mele preferate este "nimic nu e ceea ce pare".Deseori  imaginea afisata in fata celorlalti e o masca bine construita si nu realitatea.

Am primit atat de multe lectii in ultimul timp si atata mi-am testat limitele  incat ma-ntreb daca raceala sau rautatea unor oameni nu este decat proiectia nedreptatilor si rautatilor la care au fost supusi, a deziluziilor, dezamagirilor si esecurilor pentru care nu au fost pregatiti.

Scriem, deseori scriem si desi afirmam c-o facem pentru ceilalti , de fapt o facem pentru noi, raportand totul la ceea ce gandim si ce credem despre ceilalti.

Scriem de multe ori spre preaslavirea personala , cat de buni suntem noi si cat de mult gresesc ceilalti, scriem ranind cu penita sau alinand cu cuvantul.

Scriem dur si ferm sau cald si prietenos, scriem inteligent sau banal, scriem alambicat sau direct, dar indiferent de forma in care-o facem, transmitem.

De multe ori ceea ce scriem e gura de oxigen pe patul deznadejdii sau lovitura fatala in fata depresiei. Trebuie s-avem mare grija cum formulam, si rareori o facem inainte de-a da "enter"….

Dupa multe intrebari si ore nedormite, dupa multe lucruri puse cap la cap, am inteles.

Am inteles ce s-a intamplat,odata cu revelatia ca nu oricine iti intinde umarul pentru a-ti sprijini supararile , va scutura gandurile primite in curtea lui, ci le poate falfai ca pe-o carpa cu praf, pe ferestra "cartierului" in care locuieste.

Am inteles ca precum confesiunea elibereaza sufletul dar stirbeste reputatia, la fel orice sacrificiu poate fi interpretat ca slabiciune sau naivitate. Am inteles ca a te compara cu altii poate fi cea mai mare greseala atunci cand iti lipsesc multe necunoscute din ecuatia vietii lor.Am inteles ca cei ce te iubesc azi se pot purta maine cu tine de ca si cand n-ar fi auzit in viata lor numele tau. Am inteles ca oricat bine ai face si oricat suflet ai pune asta nu-i opreste pe ceilati sa te dea la o parte la prima abatere.

Am inteles ca doar tu singur te poti ajuta in orice imprejurare.

Învaț din toate și-o  iau  de la capăt: cu ganduri noi, mai bun, mai drept, mai linistit, mai corect...