"Îi adorăm și totuși nu le-o spunem aproape niciodată. Ne ascundem sentimentele într-un colțișor de suflet și le lăsăm să mocnească acolo. Facem scenarii în mintea noastră despre ce și cum am zice, dar când vine momentul, ne retragem în carapacea noastră și amuțim.
Suntem introvertiții, care nu știu să-și comunice sentimentele altora? Sau virgini în a spune ”te iubesc”-uri? Poate că vrem să părem duri și să nu ne facem de râs, rostind cuvinte lacrimogene? Sau ne este frică de reacții?
Duri sau complexați, cert este că ne ascundem atât de bine sentimentele încât începe să crească un zid între noi și oamenii dragi. Noi pretindem că spunem ce simțim, ei se prefac că ne cred. Și zidul crește… Așa se pierd relații, conexiuni, se pierde iubirea… Pentru că nu știm să o exprimăm.
Cei care știu s-o facă, sunt considerați vulnerabili, dar nu sunt decât sinceri. Atât. Este important să fim sinceri cu oamenii din jurul nostru, dar mai presus de toate – cu noi înșine. Sinceritatea, ca și petrolul, va ”costa” din ce în ce mai mult, acolo unde e din ce în ce mai puțină…
Atunci când vrem să vedem oamenii dragi, mergem și-i vedem, când ne este dor, ne este și basta (fără a ne camufla dorința) , când vrem să le scriem, le scriem, când apreciem tot ce fac pentru noi, le spunem, când iubim, le arătăm că îi iubim.
Haideți să ne camuflăm preconcepțiile și să dăm frâu liber sentimentelor! Să iubim mult, deschis și sincer! "

sursa


2 Comments

Pr.Victor spunea...

Gaby, ştii cum păstrau bunicii camera de zi (de la drum)? Ei, cam aşa e şi cu iubirea, ca să fiu mai practic în exprimare azi. Iubirea poate fi ca acea cameră, o ţii mereu curată, nu dai năvală în ea, păşeşti cu sfială şi aduni pe pereţii şi laviţele ei toate clipele frumoase ale vieţii. Şi, după cum ştii, acolo se începe viaţa în doi, de acolo se pleacă pe ultimul drum. Iubirea este tainică, vorbesc de cea curată, căci cea strigată, e asemenea preşului de la intrare, cel peste care trec toţi, că doar e public, nu? Părerea mea (poate greşită), desigur.

gaby_d spunea...

Padre, e drept si ce spui tu, dar io nu ma refeream la strigarea ci exprimarea sentimentelor, c-atunci cand infaptuiesti ceva parca nu vine chiar asa de la sine, tot tre s-o spui, sa comunici, nu? Io una fara comunicare-s pierduta :D. E drept ca nu la comunicarea cu care pierdem vremea, ci la cea necesara, de baza, ma refer.