V-am mai spus, asa-i? Preaslavirea personala e la mare moda. Poze cu "cat sunt io de frumoasa/frumos" (nici vorba de vreo amintire in grup) , cu cat sunt io de desteapta/destept (nici gand de vreo relatare comuna), flutura pe tot internetul, mai abitir pe retetele de socializare.
Dar nah...fiecare cu treaba lui, simteam si eu nevoia sa zic c-am remarcat :))

Si-am mai remarcat o ipocrizie crunta, de cel mai inalt nivel, la multi dintre semenii mei. Aia nu, nu pot s-o iert, sau hai ca zic rau, nu s-o iert dar n-o pot accepta :). Zi-mi frate-n fata - esti tuta!, nu imi inchina ode si prin spate ma judeci si ma desfaci in mii de fire :)

Toata viata invatam si gresim, si iar invatam si iar gresim, pana cand ne cam saturam de cercul asta vicios si-alegem sa iesim prin indreptare, hotarare, fermitate, ori prin resemnare si comoditate.
Am ales prima serie. Stiu, poate sufar o vreme, da-mi trece, insa era cazul sa linistesc apele si sa astampar valurile, era cazul sa nu mai pierd vremea intr-un mod neplacut, sa nu mai accept critici nefondate, sa nu mai dau explicatii si sa nu ma mai justific pentru tot ce judecam cu subiectivism. E dreptul meu, la fel cu-al tuturor, sa-mi utilizez doza de subiectivism atunci cand consider ca trebuie.

Asa ca am plecat. Am plecat din locuri in care am obosit sa iubesc pentru doi, din locuri in care trebuia sa fiu acolo doar cand ceilalti aveau o portita de respiro, nu si cand o aveam eu, din locuri in care nu mai regaseam nimic care sa ma defineasca.Am plecat din locuri in care eram lingusita doar cand reprezentam un interes, din locuri in care eram aratata cu degetul de pseudo-pefectii care se credeau etaloane de conduita morala.

Plec din locuri in care am obosit sa astept, plec pe drumul meu...