Zilele trecute m-am confruntat c-o situatie pe care-o intalnesc des si cu care nu ma pot obisnui pentru ca mereu ma da peste cap si ma face sa devin un razvratit, situatia nefiind deloc compatibila cu principiile si modul meu de gandire.

O prietena imi relata ca s-a suparat pe o alta dar! cea de-a doua “nu stie si nici nu-i spune, daca-si va da seama bine, daca nu…nu”. Si culmea , prietene vechi si bune, ce au impartit ani de zile lacrimi si bucurii, au mancat din aceeasi cratita si-au dormit in acelasi pat.

Acu’fara suparare, pentru mine orgoliul e egal cu prostia. Probabil voi jigni multa lume insa militez cu tot sufletul pentru iertare si bunatate.

 Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat puterea de a ierta, si asta la nivel maxim :). Poate unii ma considera slaba, prostuta, dar sincer nu-mi pasa si nici nu ma consider superioara insa ma bucur ca nu-mi incarc sufletul cu probleme de gen. Sunt atatea lucruri rele pe lumea asta incat atunci cand vad ca ne facem rau unii altora ma apuca asa o stare de lehamite si nu stiu pe ce parte sa o-nvart si cum sa conving lumea SA IERTE!

 Da, in acelasi timp sustin si eliminarea din viata si anturajul nostrul a oamenilor care ne fac rau, ne umilesc, ne injosesc, asta e un lucru extrem de rau, insa poti face asta elegant, nu prin ura sau lipsa comunicarii ci reducand la minimum contactul cu persoanele respective, fara a simti in suflet manie. Trebuie sa ne acceptam fiecare asa cum suntem atat pe noi cat si pe ceilalti si sa ne obisnuim cu faptul ca NU, nu putem mula pe toti dupa dorintele si preferintele noastre.

  Dar….sa anulezi definitiv si irevocabil tot ce a insemnat acea persoana pentru tine, sa stergi cu buretele tot ce ati trait impreuna, faptul ca-ti facea bine s-o stii aproape sau departe, dar s-o stii acolo si sa te bucuri de prezenta ei in viata ta, mi se pare prea mult...

  Mi s-a intamplat si mie , “sa inchid porti si capitole” asa cum ziceam intr-o alta postare, insa am cautat sa ranesc cat mai putin pe cei cu care o vreme am rezonat destul de bine, pastrandu-i in viata mea dar intr-un mod elegant si nu am facut-o pentru ca acele persoane mi-ar fi facut rau cu intentie ci doar pentru ca am simtit ca acea prietenie nu se mai muleaza pe dorintele si preferintele mele, ma seaca de enegie si devine sufocanta.

  Revenind la iertare , la prietenie, la comunicare – oameni dragi, spuneti celorlalti cu ce v-au deranjat, relatati-le imprejurarile, conjuncturile care nu v-au picat bine.Cel mai greu ii e celuilalt cand nici macar nu stie cu ce v-a suparat.
  Nu judecati prin ochii celorlalti sau prin barfele survenite de la persoane “benevole”. Judecati cu inima si va va fi mai bine.

  Facem atat de multe lucruri involuntar fara ca macar sa avem habar ca putem rani. Chiar ieri ma suparasem pentru un motiv banal si-am avut un soc cand o prietena draga mi-a pus in fatza EXACT ACELASI LUCRU facut de mine. Deci suntem reflexia nemultumirilor noastre si nu o facem intotdeauna voit, dar a fi tras de maneca si indreptat e un lucru benefic atat pentru noi cat si pentru cei dragi.

  Spunem atat de multe lucruri urate la nervi, in care nici macar noi nu credem, e doar reactia noastra in fata lucrurilor neplacute. Unii se retrag in sine si sufera, altii dau pe dinafara vorbe necugetate in timp ce altii, mai intelepti, isi controleaza perfect reactiile.

  Mi-as dori si eu sa pot controla ce spun cand sunt nervoasa, …Vorbesc urat tocmai de oamenii pe care-i iubesc cel mai mult.

  Iertati , oameni buni, acelora care v-au gresit, incercati sa-i readuceti in viata voastra daca prezenta lor va facea bine la un moment dat, nu renuntati la lucrurile si trairile voastre frumoase doar din cauza orgoliului.
Niciodata nu veti putea regasi linistea sufleteasca decat iertandu-va pe voi si pe ceilalti.

 "Cum arata omul ideal, in viziunea ta?

Pentru mine? Cred că omul ideal este cel ce încearcă să fie normal. Altfel spus, filtrând întrebarea prin cele cu care eu lucrez, aş spune că omul ideal este cel ce conştientizează că-n omul de lângă el este prezent Dumnezeu la fel ca-n propria sa persoană, că fiecare din noi avem ceva divin în noi, lucru care ne obligă să fim cu adevărat oameni. Omul ideal este cel ce ştie să ierte cu adevărat, din suflet, este cel ce ştie să iubească necondiţionat de nimic material, cel ce le doreşte celorlalţi acele lucruri bune pe care sieşi şi le doreşte".

 "La ce visezi?

Visul meu aproape este vecin cu utopia. Mi-aş dori ca măcar o zi, cât trăiesc aici, pe pământ, să nu fie nimeni certat cu nimeni, să nu se audă nici o hulă, înjurătură, explozie şi ură. Măcar o zi de rai să fie pentru toată lumea.".

Sursa citate http://www.bucataras.ro/articole/interviurile-bucatarasro-padre-victor-45920.html




 





Iubesc liniştea - deşi sunt o vorbareaţă sau mai bine zis contrar faptului că-s o vorbareaţă.
Liniştea, tăcerea, la fel ca şi cuvintele spuse la vremea lor, au importanţă majoră în echilibrul psihic şi fizic al fiecăruia.
Da, am zis bine fizic!Atunci când liniştea mă domină şi odihna e mai benefică şi completă. Dispare agitatia asta ce m-a cuprins in ultimele luni si pe care n-o pot intelege...şi odihnită fiind efectiv radiez şi văd lucrurile în alte nuanţe, pozitive.
Cu căstile pe urechi, ascultând-o pe Zaz, cu melodiile ei tonice sau liniştite, în care remarc rârâitul ce îmi aminteşte de oameni dragi, c-o ceaşcă de cafea cu lapte şi-o pătură moale-n spate (e frig băi! :)) ) realizez cât de dor îmi e să scriu.
Am un amalgam de idei în minte, în fiecare seară inainte de a adormi însir texte-n minte de parcă-s cel mai mare prozator, dar dimineaţa, când mă aşez cu fila alba-n faţă mi-e aşa de greu să le ordonez, să concep un text liniar cu vreun înteles.
Dar de fapt...de ce trebuie sa mă-nteleagă cineva când nici măcar eu nu-s în stare..?:)
Mi s-au întamplat multe-n ultima vreme, bune, rele, radicale sau formale.Eu nu mă lupt cu morile de vânt, le alimentez. Râd când sufletul mi-e trist şi plâng când ar trebui să fiu fericită.
Am inchis usi dar am deschis porţi, am incheiat capitole dar am început romane. Habar n-am dacă am procedat sau nu corect, sunt balsam altora când îmi cer sfaturi şi varză (simplă, fară carne) când e vorba de mine...
Văd atât de puţin în mine când alţii văd mult şi mă cred invincibilă tocmai cand sunt vulnerabilă...
Gresesc faţă de oameni dragi, care au fiinţa lor încrustată-n inima mea şi menajez pe cei ce nu merită...doar pentru că nu vreau să fiu rea, deşi mă dadeam io mare nu demult că mă fac jigodie, că alea nu suferă :).
.....
Mi-e aşa de dor de unii oameni de simt că mi se rupe o parte din suflet, mi-e dor de vorbele, de glumele si poveştile cu ei....Îi simt aşa de departe când mi i-aş dori aproape şi cred că nici măcar nu au idee cât de mult înseamnă ei pentru mine...:)

Atâtea lucruri trec pe lângă mine, că nu le mai știu șirul și noima.